Electro Carpatin

In mers

 

         

 

 

 

 

 

 

 

Cum se poate?

Dan Marinescu, un inginer din Pitești, a devenit primul român    care a modificat si omologat un automobil cu motor termic într-unul cu propulsor electric. Interesant este că mare parte din componentele folosite sunt reciclate. În final, a obținut un cost de 10 lei/100 km, iar impozitul pentru mașina sa este zero.

Cum de v-ati apucat de o asemenea ispravă?

Dintotdeauna mi-au plăcut mașinuțele electrice din parcurile de distracție. Deși eu nu prea înțelegeam, la vârsta copilăriei, ce se întâmpla prin sârmele acelea, îmi plăcea cum accelerau ferm. Cam tot atunci, visam să-mi construiesc o scândură pe care să montez o baterie de acumulatori plus patru demaroare de Dacia. Să merg cu ea la deal, nu la vale, cum făceau toți ceilalți băieți. În fine, cu mai mulți ani în urmă, șeful meu nu a vrut să-mi mai deconteze benzina. Așa că am început să studiez cum aș putea să mă descurc fără benzină.

Cum de v-ati hotărât să convertiti o mașină atât de banală, un Oltcit?

Am avut întotdeauna mașini economice și ieftine. Inclusiv două Lăstun. Ultima dintre mașinile mele a fost acest Oltcit căruia i s-a stricat motorul. Decât să-l dau la rable, am preferat să-i fac un transplant. Întotdeauna am  considerat că Oltcitul este o mașină care nu a fost apreciată la valoarea sa. Studiind ce au mai făcut alții prin alte țări, am ajuns la concluzia că mașina asta avea destule calități pentru a suferi o conversie. Ca dimensiuni, este tocmai bună pentru circulația prin oraș. În plus, nu are servodirecție și nici servofrână, care ar fi complicat mai mult sau mai puțin întreaga lucrare. Răcirea cu aer a reprezentat un alt atu.

Cum a fost aleasă solutia respectivă de conversie?

        Există kituri de conversie ce pot fi folosite ca atare. Inițial, am folosit și eu pe acest Oltcit un motor și un controler american. De fapt, comanda a fost făcută în SUA, dar coletul a sosit din China. Toate bune și frumoase – autonomie, demaraj, viteză și așa mai departe –, atât doar că, din diverse motive, a trebuit să renunț la acel kit care costase în jur de 2.000 de euro.Așa am ajuns să cumpăr de la cei care colectează fier vechi un motor electric de curent continuu de 8 kW. Probabil că respectivul motor fusese folosit inițial pe un stivuitor bulgăresc sau pe un electrocar românesc. Într-un cuvânt, am ales soluția cea mai ieftină și mai simplă. La partea electronică, am fost sprijinit de importatorul echipamentelor Zapi, iar bateriile cu gel le-am procurat de la Caranda.

Cum a decurs conversia propriu-zisă?

Mai întâi, am fost în audiențe la RAR, în București, unde am stat de vorbă cu o serie de oameni cumsecade și deschiși. Răspunsul lor a fost cât se poate de categoric: „dacă trece toate probele, va primi omologarea fără probleme“. Ușor de zis, dar greu de făcut! Am început, bineînțeles, prin a arunca de pe mașină tot ce devenea inutil: motorul și accesoriile sale,eșapamentul  și ezervorul de benzină. În total, am scăpat cam de 150 kg, iar roata de rezervă am mutat-o în spate, sub podea. Masivul motor electric împreună cu două baterii, plus toată electronica cântăresc în jur de 150 kg. Alte patru baterii a câte 42 kg fiecare le-am așezat în portbagaj. Depășeam acum sarcina totală maximă indicată de constructorul mașinii. Cei de la RAR mi-au sugerat să renunț la locurile din spate pentru a reintra în „legalitate“. Atunci, m-am hotărât să renunț la banchetă și am mai salvat vreo 30 kg. Mutând bateriile mai spre mijlocul mașinii, i-am îmbunătățit și ținuta de drum.

Cum a fost la RAR?

De aici, din Pitești, am fost trimis la București,unde au supus mașina unei serii de teste și măsurători. Pot spune că, deși nu au fost prea îngăduitori, nu mi-au pus piedici de niciun fel. Mi-au zis ce anume trebuie să remediez, spre exemplu, a fost nevoie de un scut metalic pe sub motor și de o garnitură de cauciuc în jurul capotei. Unele cerințe au fost hilare, precum etichetele de pe bord, dar am făcut „cum scrie la carte“ și am mers mai departe. Când totul a fost gata, mașina a fost supusă mai multor probe. A trecut toate încercările, iar eu am primit cartea de identitate.

Cum de sunteti primul?

Foarte multă lume crede că la RAR sunt oameni răuvoitori și vorbesc vrute și nevrute despre ei. Tocmai acesta este și motivul pentru care cei câțiva români care și-au electrificat“ mașinile nu au mers până la capăt, să ceară și eventual să obțină omologarea individuală. Cei care au făcut testele și mi-au eliberat cartea de identitate mi-au spus că sunt prima persoană particulară care și-a omologat mașina transformata într-una cu propulsie electrică. Nu mai văzuseră așa ceva până atunci. Sper să mai vină și alții după mine.

Cum se poartă lumea fată de dvs. si această masină electrificată?

O parte mă felicită. Pentru alții, care au mașini mult mai puternice, sunt invizibil. Unele cunoștințe se miră că am reușit singur, fără vreo instituție de cercetare sau vreo firmă specializată care să mă susțină. Probabil sunt și câțiva care mai  invidiază. Mulți dintre cei care nu știu nimic despre mașina asta se miră atunci când trec pe lângă ei fără nici cel mai mic zgomot! Într-adevăr, dincolo de  schimbarea soluției de propulsie și a economiilor pe care le obțin zilnic, cel mai șocant detaliu este silențiozitatea. Cu toții știm ce zgomot face un aspirator, o bormașină sau o mașină de spălat. Ei bine, nici Oltcitul meu nu este mai zgomotos.

Cum functionează masina?

Cât se poate de simplu. Învârt cheia în contact, selectez sensul de rotație al  motorului, înainte sau înapoi, aleg oricare treaptă de viteză dintre cele cinci și apăs pedala de accelerație. În treapta a patra, pe standul RAR, mașina a atins 75 km/h, iar în a cincea – 73 km/h. În oraș, folosesc treptele trei, patru și cinci, iar dacă am de urcat o rampă abruptă folosesc treptele unu sau doi. Se simt  anumite diferențe de dinamică între  o treaptă și alta, dar nu în același fel ca la motorul cu benzină. În toate cazurile, pornind de pe loc, ai senzația că aluneci pe o pantă mai lină sau mai abruptă, în funcție de treapta aleasă. Atunci când vreau să merg înapoi, electronica de putere îmi înjumătățește turația motorului, este o setare de bun simț. Tot din setările controlerului, pot opta pentru accelerații rapide, în detrimentul autonomiei, sau pentru porniri line și un consum de energie mic. Aici încă mai trebuie să experimentez care setare mi se potrivește cel mai bine.

Cum ar arăta fisa tehnică pentru Oltcit electric „à la Marinescu“?

Motor de curent continuu, putere constantă 8 kW, putere maximă 25 kW, turație maximă 2.100 rpm. Transmisie cu cinci trepte, sistem de frânare și direcție originale oltenești. Controler Zapi de 80 V, cu posibilități nefolosite încă de a recupera energia de frânare, șase baterii de tracțiune cu gel 12 V/135 A, numeroase piese manufacturate și inventate de mine. Sistem electric de 12 V cu invertor 72-12 V, unde am putut am montat leduri. Ventilația este originală, însă nu și încălzirea. Viteza maximă: 75 km/h. Accelerație: „încetișor“. Autonomie: 50 km. Timp de încărcare: circa șapte ore. Întreținere periodică: 0 lei/an. Costuri: 10 lei/100 km.

Cum este cu plata impozitului?

Ei, asta a fost o mare satisfacție pentru mine! „Cum adică cilindree zero?“ m-au întrebat funcționarii. Le-a trebuit ceva timp celor din Primărie să înțeleagă că, deși am mașină, nu mi-o pot impozita.

Text: Dan Athanasiu. Foto: Radu Chindriș

(articol preluat din revista « Auto Motor si Sport » nr 9/2010)

Comentati numai pe mail (vezi (“Contact“)

You can leave a response, or trackback from your own site.

24 Responses to “Electro Carpatin”

  1. Eu nici macar nu stiu cum am ajuns aici, dar cred ca acest post a fost bun

  2. Uite ca mai gasesti si chestii interesante pe Google. Srii frumoss, de abia astept sa vad urmatorul articol.

    • danmarinescu says:

      Articolul la care te referi, nu este scris de mine, ci de specialistii de la AMS (Auto Motor si Sport), articol ce a aparut in Nr 9 al revistei din 2010.
      Multumesc oricum pt aprecieri.

  3. gabi m says:

    bravo. am avut si eu oltcit…inca baietii din oras au facut si un club… o masina excelenta…chiar mi a parut rau cand am dat o la rable…cine a avut stie…cine nu ….doar vorbeste aiurea…iar despre transformare ce pot sa spun. JOS PALARIA DOMNULE…

  4. karen millen says:

    I like you article,thank you very much!

  5. Bogdan says:

    Felicitari in primul rand.
    Cum s-ar putea obtine o autonomie mai buna?
    S-ar putea construi ceva care sa aiba autonomie dubla dar cu aceleasi baterii?

    • danmarinescu says:

      Multumesc; o autonomie mai buna se poate obtine cu baterii mai usoare = litiu ; cu aceleasi baterii puse pe o masina de doua ori mai usoara, da, dar ar depasi greutatea maxim admisa si nu s-ar omologa.

  6. Salutare tuturor. Din intamplare am ajuns pe blogul asta (stiti cum e cu navigarea pe net) si sunt placut surprins de ce-am citit aici. Se pare ca oamenii inteligenti si cu umor n-au disparut.Va doresc numai bine tuturor si sper sa revin curand.

  7. Haine online says:

    Salutare tuturor. Din intamplare am ajuns pe blogul asta (stiti cum e cu navigarea pe net) si sunt placut surprins de ce-am citit aici. Se pare ca oamenii inteligenti si cu umor n-au disparut.Va doresc numai bine tuturor si sper sa revin curand.

  8. Nicolae CHIRTAS says:

    Nu stiu in ce stadiu sunt acum proiectele dv. dar tin sa va felicit nu atat pentru ideea de masina electrica ci pentru tenacitatea si imaginatia dovedite in lupta cu “sistemul”.

    PS: Ca posesor vechi de Oltcit nu am putut decat sa fiu incantat de alegerea facuta si de aspectul masinii.
    Poate cind ma va “lasa” motorul la a mea (o Oltena din 1994 cu 60.000km la bord care merge ca noua!) voi apela la dv pentru sfaturi. Intamplator sunt inginer electronist pasionat de meserie chiar daca sunt aproape de pensie. Daca puteti sa-mi transmiteti pe mail nr. dv. de telefon vom putea sta si de vorba si eventual sa ne vedem (sunt din Bucuresti).
    Cu stima,
    Nicolae.

  9. danvadrariu says:

    buna seara ,caut de mult sa motorizez eficient un microbus vw transporter t2 din 1977,restaurat de mine cu ajutorul prietenilor,dar sta din lipsa de motor fiabil.prin conversia electrica ar fi necesara o autonomie de 150 km zilnic-naveta casa serviciu din timisoara 2 adulti+1 copil.pot reveni cu date despre masa microbus.
    imi puteti estima costurile conversiei.
    multumesc si va felicit pentru perseverenta

    • danmarinescu says:

      Este un pic cam mare investitia pe care va trebui sa o faceti, asta la prima vedere. dar pot sa va spun cu aproximatie, daca-mi trimiteti toate datele solicitate in “formularul de inceput” de la sectiunea servicii.
      Dan

  10. Braco says:

    Nu e normal sa generalizam, unii sunt asa altii sunt altfel, eu unul sunt mandru ca sunt roman si vreau sa propun sa fim mai buni intre noi ca romani … am 12 ani de cand traiesc in strainatate si va spun ca suntem oameni de calitate noi romanii, dar ne vorbim de rau si cautam sa privim intotdeauna ce face vecinul, evident, la modul figurat … in Romania exista calitate umana si ne mai trebuie doar putin ca sa fim un popor mare.

  11. Alexir says:

    Cu bune si cu rele, eu ma simt mandru ca sunt roman. Tuturor celor care cauta nod in papura si fac din tantar armasar, vreau sa le spun sa fie mai temperati, fratilor faceti parte dintr-o natie, dintr-un popor, hai sa nu ne mai vorbim de rau !

  12. Dragstar says:

    Foarte interesanta concluzia la care ai incercat sa ajungi, asta daca am inteles eu bine, si cred ca am inteles…

  13. Foarte interesant articol! Nu privisem lucrurile din punctul asta de vedere pana acum. Mi-ai deschis ochii, ce sa zic :)

  14. Braco says:

    Desi suntem departe de tara, iubim Romania, va pupam, familia Andreias. Ne de dor de Romania, asteptam o vacanta ca sa fim din nou acasa.

  15. Alexir says:

    Cine zicea ca in Romania nu se poate intampla orice ?!

  16. Romania nu e Africa, se vede … oricat ar spune carcotasii, lucrurile vor fi mai bune la noi, trebuie sa avem incredere in noi ca tara.

  17. Eu sunt mandru ca sunt roman, cu bune si cu rele, avem partile noastre care sunt frumoase !

  18. Ionita Marius says:

    Am si eu un Logan si as vrea sa il transform intr-o masina electrica 100 %.
    M-am gandit sa folosesc un motor electric de electrostivuitor.
    Nu vreau sa folosesc baterii.
    Pentru acest lucru m-am apucat de citit.
    Carti foarte interesante despre energia libera sunt cele scrise de catre Catalin Dan Carnaru si le puteti descarca de pe scribd.
    https://www.scribd.com/search?query=catalin+dan+carnaru

    M-as bucura daca in viitor vom putea renunta la baterii.

    Ce naiba-i energia libera-Catalin Dan Carnaru

    Bafta la citit.

  19. Imi pierdeam si eu lucrul si am aflat acest articol al vostru asa ca mi-am zis ca vreau sa va apreciez pentru ceea ce opinia dvs.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.