După Oltcitul electric, urmează Fiatul Seicento şi VW Beetle electric

La volan

Inginerul Nicolae Daniel Marinescu a fost primul român care a omologat o maşină electrică. Piteşteanul a modificat maşina cu mâna lui, îndeplinidu-şi astfel un vis mai vechi şi spune că nu se va opri aici.

Un Oltcit ca oricare altul ai putea spune când te uiţi la micuţa maşină vişinie cu care inginerul Daniel Marinescu se plimbă prin oraş. Ceea ce face diferenţa stă ascuns însă sub capotă. Este vorba de un motor electric şi şase baterii montate pe maşină. Din vechea maşină a inginerului a rămas doar caroseria, sistemul de frânare, instalaţia electrică şi transmisia.

Când motorul bătrânului Oltcit l-a lăsat, inginerul s-a gândit să-şi îndeplinească visul de a construi o maşină electrică. A mers la RAR şi a cerut îndrumare de la specialişti pentru a afla ce legi şi norme tehnice trebuie să respecte, iar următorul pas a fost să cumpere un motor electric de la REMAT care fusese folosit pe un stivuitor pe care l-a recondiţionat.

A înlocuit apoi motorul termic de pe maşină şi toate componentele relaţionate cu unul electric. A montat apoi controlerul, partea electronică şi bateriile. Pentru că maşina depăşise sarcina totală maximă indicată de constructor, a fost nevoit să renunţe la bancheta din spate a maşinii.

Maşina electrică a fost botezată Eltcit de la Electric Oltcit, Electric Citroen sau chiar Electric for city. Modelul a fost denumit XP, un acronim venit de la Iată că se poate!

Consum de 10 lei la 100 km
Maşina are o autonomie de 40 de kilometri, iar viteza maximă pe care o atinge este de 75 de kilometri pe oră. Autonomia poate fi mărită prin achiziţionarea unor baterii pe bază de Litiu şi Polimer.

“Bateriile încep să scadă fiindcă au plumb şi mai ales că folosesc maşina zilnic. Am făcut până acum aproximativ 2000 de kilometri cu ea. Autonomia poate creşte dacă se folosesc baterii mai uşoare şi cu performanţe mai bune, cum sunt cele cu Litiu Polimer dar sunt mai scumpe. La plecarea de pe loc consumă şi 200 de A, dar la o medie de 100 de kilometri consumă 20 kW/h”, explică inginerul. Adică echivalentul a doi litri de benzină, ceea ce înseamnă 10 lei.

Încărcarea bateriilor durează aproximativ 7-8 ore şi se poate face la orice priză normală. În plus, maşina are la bord un indicator de încărcare a bateriei şi un jurnalier care este readus la zero la fiecare încărcare, iar şoferul ştie că după aproximativ 35 de kilometri parcurşi trebuie să găsească o priză la care să încarce bateriile. “Nu e ca în cazul motorului pe combustibil, când rămâi fără benzină să nu mai poţi merge deloc. După 10 minute de când s-a descărcat, bateria începe să se regenereze şi poţi merge, dar cu o viteză mai mică”, explică Dan Marinescu un alt avantaj al maşinii electrice.

Motor reciclat
Echiparea Eltcitului l-a costat pe piteştean aproximativ3500 de euro. “Exceptând maşina, pe care am avut-o, echiparea ei m-a costat vreo 3000 – 3500 de euro. Motorul este luat de la REMAT. Se găsesc şi motoare electrice performante pe care le poţi cumpăra de la 1500 de euro şi doar le montezi. Am încercat să păstrez caroseria la fel, fără să fac mari modificări pe a o putea omologa. Cam doi ani a durat asamblarea ei, însă în prezent o modificare de genul ăsta se poate face într-o săptămână-două.”

Pentru a ne convinge de performanţele maşinii, am testat-o, avându-l în dreapta pe “inventatorul”ei. Primul lucru pe care l-am constat la urcarea în maşină a fost planşa de bord pe care erau montate butoane diferite faţă de o maşină clasică şi lipsa ambreiajului. Am învârtit cheia în contact, după care am ridicat de un buton în sus pentru a alege sensul de rotaţie al motorului – în sus pentru a merge înainte şi în jos pentru a merge înapoi. Am băgat în viteză şi am apăsat pedala de acceleraţie încet, cu teamă. “Apăsaţi pedala cu încredere, până l-a fund!”, ne-a spus inginerul. Micuţa maşină s-a pus în mişcare fără a face niciun zgomot. Prima impresie a fost că maşina alunecă la vale ca şi cum ar fi scoasă din viteză, însă am constatat că drumul pe care rulam era perfect drept. Motorul este atât de silenţios, încât nu se aude!

Alte maşini în plan
Inginerul Daniel Marinescu promite că nu se va opri aici şi a montat deja un motor electric pe un Fiat Seicento şi urmează să “transplanteze” unul şi pe un Volkswagen Beetle din 1976, transformându-l într-o maşină de epocă electrică.

Visul său este însă să realizeze prima maşină electrică 100% românească. ”Visez la o maşină electrică 100% românească. Să aibă motor, controler, baterii, tot ce e montat pe ea să fie produs în România”, spune acesta.

Inginerul piteştean le poate oferi consultanţă celor care vor să-şi convertească maşinile în unele ecologice. “Sunt peste 20 de persoane care m-au căutat pentru informaţii.Tot ce pot să-i fac este să-i învăţ şi să-i îndrum cum să facă reconversia singuri. Poate după ce o să capăt o autorizaţie în sensul acesta o să le modific eu maşinile”, spune optimist Daniel Marinescu.

Bărbatul nu plăteşte impozit pentru maşina sa, motorul neavând capacitate cilindrică.

Fişa tehnică a Eltcitului
- motor de curent continuu, putere constantă 8 kW, putere maximă 25 kW, turație maximă 2.100 rpm.
- transmisie cu cinci trepte, sistem de frânare și direcție originale
- controler Zapi de 80 V
- șase baterii de 12 V/135 A
- sistem electric de 12 V cu invertor 72-12 V
- viteza maximă: 75 km/h
-accelerație: „încetișor“
-autonomie: 40 km
-timp de încărcare: șapte ore
- întreținere periodică: 0 lei/an
- costuri: 10 lei/100 km.

“Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără ajutorul celor de la Caranda baterii şi de la electrostivuitoare, dl. Alexandru Stancu, unic importator autorizat Zapi în România.”, spune inginerul.

Comentarii numai pe adresa de mail (vezi “Contact“)

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “După Oltcitul electric, urmează Fiatul Seicento şi VW Beetle electric”

  1. Service auto says:

    Imi face placere sa gasesc noutati cu informatii generale din lumea auto. Multumesc pentru oportunitate. Succes cu site-ul in continuare.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.